Astenia este, cel mai adesea, corelată stării de oboseală, deşi se consideră că nu reprezintă acelaşi lucru. Mai curând, s-ar spune că oboseala s-ar referi la o realitate concretă bine conturată, în vreme ce astenia (ca termen apărut în abordările relativ recente) s-ar referi la realităţi mai abstracte, mai vag conturate, având în substrat o anume doză de subiectivitate şi de particular. În alt plan, s-ar mai putea spune că oboseala este o urmare concretă a efortului fizic, pe când astenia ar fi generată mai ales de efortul intelectual sau/şi de stres. Şi încă o nuanţă: diferenţa dintre astenie şi oboseală ar mai putea fi dată de intensitate şi durată. Important este de reţinut că oboseala (inclusiv în aspectul său de astenie) reprezintă o stare psihofiziologică care nu trebuie neglijată şi care trebuie abordată din perspectiva medicinei, a psihologiei şi a igienei mintale. Mai ales că oboseala constituie (sau generează) spaţiul de evoluţie al unor afecţiuni medicale, somatice ori psihice. Iar dacă starea de oboseală nu dispare într-o perioadă de peste 6 luni, se poate vorbi despre o cronicizare a acesteia, ce are ca urmări evidente uzura psihică, epuizarea, slăbiciunea, ce conturează o stare invalidantă a individului.
Astenia (de primăvară) reprezintă o stare de disconfort fizic şi psihic, ce se instalează de regulă pe la începutul lunii martie. Primele sale manifestări sunt de ordin fiziologic; apoi ele se combină cu: trezire dificilă (chiar şi după 7-8 ore de somn), buimăceală, oboseală, lipsa energiei necesare activităţilor din timpul zilei, delăsare, pasivitate, diminuarea puterii de concentrare.
Modificările psihice variază de la individ la individ: iritabilitate, nervozitate, melancolie, lipsă de tonus, dificultăţi de comunicare, insomnie. Urmările se observă în activităţile cotidiene: persoana afectată de astenie nu mai este la fel de ordonată, de atentă, de rapidă şi precisă în rezolvarea unor sarcini; poate manifesta o anume indiferenţă în relaţiile cu cei apropiaţi. De regulă, momentele critice sunt resimţite până înspre ora 11 a.m.; ulterior, treptat, persoana „îşi intră în ritm”.
Persoanele active (25-55 de ani) resimt cel mai frecvent şi, adesea, cel mai acut aşa-numita „astenie de primăvară”. Adolescenţii şi tinerii o depăşesc, de regulă, cu uşurinţă, iar vârstnicii se simt avantajaţi de venirea primăverii, pentru că se pot plimba din nou în voie, simţind chiar că „întineresc”. Şi, în ciuda unor prejudecăţi, femeile nu sunt mai afectate decât bărbaţii; în schimb, ele sunt cele care exteriorizează mai mult stările specifice asteniei, în vreme ce bărbaţii preferă să-şi tăinuiască trăirile interioare. De fapt, şi femeile, şi bărbaţii se confruntă cu simptome similare ale asteniei. (psih. Gabriela Clement, http://psihologia.wordpress.com)
