- Postfaţă la volumul “Ecologia iubirii”, de Cezar Straton, Editura T, Iaşi, 2007

Asistăm permanent la schimbări tot mai frecvente şi mai profunde de structură şi dinamică socială, care ne obligă să depunem un efort continuu de adaptare şi, încă mai mult, de „triere” a ofertelor care ne invadează raţiunea şi mai ales ne ademenesc simţurile.

O componentă importantă a vieţii noastre o reprezintă sexualitatea, care poate fi privită şi înţeleasă ca un comportament dominat de instinct, specific întotdeauna speciilor regnului animal, dar care, în cazul omului, capătă dimensiuni noi, legate în mod evident atât de „cenzura” conştiinţei morale (ne referim aici la necesitatea existenţei unei anumite normări de factură interioară, personală, subiectivă), cât şi de factorii modelatori de ordin social, cultural, moral, religios etc. (o normare exterioară, impusă de modelele social-culturale şi moral-religioase existente în momentul respectiv în mediul social în care individul trăieşte şi se manifestă). Prin urmare, omul manifestă un anumit tip de conduită erotică-sexuală şi, mai mult decât atât, el se simte „obligat” să adopte o anumită atitudine atât faţă de propria sa conduită erotico-sexuală, cât şi faţă de conduitele celorlalţi. Această atitudine nu este întâmplătoare, ci este una mediată permanent de sistemul de valori personale ale fiecăruia în parte, de mentalitatea care îl animă pe individ în momentul respectiv, de modelul pe care l-a preluat şi interiorizat în cadrul familiei de provenienţă, de modelele oferite de sistemele de educaţie. Ce se întâmplă însă atunci când aceste modele nu există sau când sunt oferite o serie de anti-modele (tendinţe, mode)? De fapt, aceste anti-modele, sub pretextul că aduc „noul”, că elimină „învechitul”, nu fac altceva decât să disloce şi să nimicească o serie de valori construite şi verificate în timp. Prin urmare, vom asista la reacţii instinctuale, necenzurate, scăpate de sub influenţa modelatoare a conştiinţei morale, reacţii care vor conduce în final la o tipologie de conduită erotico-sexuală deviantă.
Iar iubirea (da, IUBIREA) este şi ea o valoare pe care o descoperim şi o re-descoperim de fiecare dată altfel, o trăim sau doar aspirăm să-i pătrundem misterul. Are acest sentiment ceva în comun cu vulgaritatea, cu conduita de tip consumist, cu libertinajul dus până la extrem? De exemplu, acesta din urmă, este „scuzat” deseori, spunându-se despre el că ar exprima o formă de manifestare eliberatoare. Însă, în fapt, acesta evidenţiază o iresponsabilitate care poate avea ca efect de durată o regresiune în plan emoţional-afectiv, în definitiv o pierdere, o golire de sens în interioritatea umană cea mai profundă. Sesizând diferenţa care există între societăţile de tip occidental (îndeosebi cea americană) şi cele europene, în privinţa promovării unor anumite valori (competiţia, eficienţa, viteza, profitul – în cazul celei dintâi), autorul cărţii se confesează (în mod justificat, desigur, odată ce el însuşi cita undeva mai sus o „reţetă a succesului garantat în iubire”): „ei bine, acest teanc de reguli ale celor zece (paşi, etape, secrete, trucuri etc.) mă chiar sperie, ca biet european ‹‹clasicizat››, întârziat în romantism şi ‹‹infestat›› definitiv cu gândul că tandreţea şi nu luciditatea, dăruirea şi nu ‹‹păcălirea››, glasul inimii şi nu doar poruncile minţii (în)dopate cu strategii sunt ingredientele de temelie ale unei iubiri”. Cu alte cuvinte, autorul atenţionează că există astfel de „reţete” (unele citate şi în cartea sa), dar că nu înseamnă că „reţetele” ar trebui preluate şi aplicate fără ca cineva să le raporteze la propria personalitate, la propriul sistem de valori. Prin urmare, nu ar trebuie exclusă propria „reţetă” în materie de iubire.
„Ecologia iubirii” – o aglomerare de informaţii, care incită, o carte care, probabil, nu aduce clarificări pe cât, eventual, astâmpără anume curiozităţi, ni se pare importantă şi prin exerciţiul la care îl supune pe cititor: cel de a se interoga, de a cerceta şi, finalmente, de a (re)descoperi universul intim şi profund al fiinţei sale.

psih. Gabriela Clement