„Boala este partea întunecată a vieţii, o cetăţenie mai împovărătoare” – spunea Susan Sontag (ea însăşi o persoană a cărei existenţă a fost şi este marcată de cancerul mamar), într-o lucrare de referinţă, credem, pentru tipul de abordare pe care îl avem în vedere în acest capitol. „Fiecare nou-născut deţine două cetăţenii, una în împărăţia celui sănătos, alta în împărăţia celui bolnav. Deşi preferăm cu toţii doar folosirea paşaportului prielnic, mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi este obligat, fie şi numai pentru o clipă, să se identifice el însuşi cu cetăţenii celuilalt spaţiu”. Opinia ei constituie un suport pentru afirmaţia că, într-un fel sau altul, din timpuri străvechi, omenirea ca întreg şi omul ca individualitate au fost marcaţi de existenţa bolii, a bolilor şi, dintre acestea (pe lângă altele, precum, de exemplu, ciuma, tuberculoza sau, astăzi, SIDA sau pericolul gripei aviare) a cancerului, de confruntarea cu boala canceroasă. Fie că a fost sau este vorba despre persoane afectate de boala canceroasă, fie că este vorba doar despre persoane care deţin anumite informaţii despre aceasta, mai precare sau mai solide, şi conştientizează potenţialul, dar foarte seriosul pericol pe care îl presupune cancerul.
Numele bolii provine, conform lui Bernard Hoerni, de la grecescul kakinos şi apoi de la latinescul cancer, ambele desemnând, la început, un crustaceu marin cunoscut sub numele de crab (de altfel, cu acest nume, sunt identificate astăzi mai multe specii de crustacee marine).

Medicul antic Galen observase că pe picioarele posterioare ale crabilor apar uneori nişte umflături, nişte protuberanţe, nişte tumori (în latină, tumor = umflătură). Evident, cauzele acestora şi efectele au fost descoperite mult mai târziu, iar în prezent oamenii de ştiinţă (medici, farmacişti, chimişti, fizicieni) se află încă în căutarea unor căi eficace de eventuală profilaxie sau de tratament. Însă, de timpuriu, cancerul, ca maladie extrem de periculoasă, care odată ce a afectat organismul conduce către un declin grav al acestuia şi finalmente la moarte, a preocupat şi a constituit un subiect de comunicare. Pe de altă parte, conform „Brewer’s Dictionary” , numele constalaţiei (şi al zodiei) provine dintr-o legendă antică, în care Cancer ar fi fost „o creatură” (se pare că tocmai un crab) pe care zeiţa Junona a trimis-o împotriva lui Hercule, când acesta se lupta cu Hydra de la Lernos. Cancer l-a muşcat pe Hercule de picior, dar Hercule a ucis în cele din urmă creatura, iar Junona l-a recuperat pe Cancer şi l-a aruncat pe cer (mai târziu, în Rai), transformându-l în cel de-al doisprezecelea semn al zodiacului. În legendă şi în informaţiile despre cercetările lui Galen există un element constant, crustaceul. Căruia i se adaugă în legendă, ca element de constanţă metaforică ulterior, muşcătura, rana.
Este important de evidenţiat că, în majoritatea limbilor lumii, numele maladiei îl are la origine pe cel al crustaceului, vizează o protuberanţă sau există termeni diferiţi care au în vedere ambele realităţi. Am trecut în revistă, cu ajutorul Websters’ Online Dictionary, aproape 30 de limbi, constatând că aceste similarităţi au la bază puternica influenţă a culturii latine în Europa (care a comunicat inclusiv cu cele de limbi slave), apoi a cea europene în întreaga lume. Specificăm însă că există şi anumite excepţii. În finlandeză, cancerul (juustosyöpä) şi-a căpătat denumirea de la un sortiment de brânză ce se consumă cu un anume mucegai pe coajă (şi are în vedere mucegăirea ca depreciere); într-un dialect japonez (Katanka), al doilea ca importanţă după numărul de utilizatori, termenul prin care se denumeşte cancerul conţine şi ideea de ascuns, ferit vederii.
Potrivit „Roget’s Thesaurus” , cuvântul „cancer” aparţine aceleiaşi arii de înţeles cu „otravă” (ce are legătură cu: rugină – a cerealelor; vierme, viermi intestinali, fluturi de noapte, dintre fluturi mai ales cu molia, fungi, mucegaiuri, putregai, omida – „cankerworm”, peştele-torpilă, vipera, dragonul de Komodo); cu „boală” (ramificaţii de sens spre: rană, ulcer, abces, supurare, fierbere, bubă, coş, umflătură, abces, furuncul, puroiere, putregai, carie, febră, carcinom, leucemie, boală neoplastică, caracter malign, tumoare, mortificare, supurare, cangrenă, lepră, erupţie, eczemă); cu „durere” (ulceraţie, usturime, înţepătură, înghimpare, pumnal – şi alte arme tăietor-înţepătoare, bici – şi alte instrumente de pedepsire şi de tortură etc.). În limba română, ca, de altfel, în majoritatea limbilor, termenul „cancer” („rac”) este însoţit de conotaţii precum: nenorocire, blestem, calamitate, condamnare, suferinţă, agresiune, pierzanie.
Cuvântul „crab” a apărut şi a început a fi utilizat în limba română relativ târziu, pe filieră franceză, probabil spre mijlocul secolului XIX. Ca şi cuvântul „cancer”, recuperat din latină pe aceeaşi filieră franceză. Dar cei doi termeni fuseseră „traduşi” cu multe secole înainte, în epoca de influenţă slavă; aşadar, cuvântul folosit – atunci, dar încă şi acum – în limba română era (şi este, în mediile tradiţionale) cel de „rac” (racul fiind tot un crustaceu, deosebirile cel mai importante faţă de crab fiind că trăieşte în apă dulce şi are mai puţine perechi de picioare). Cu menţiunea că, în slavă, deşi altul, termenul acoperea aceeaşi realitate ca în latină. A spune „rac”, cu referinţă la maladie, înseamnă exact acelaşi lucru cu a spune „cancer”. Racul nu a inspirat, aşadar, numele bolii prin particularitatea sa de a se deplasa lateral sau îndărăt; în imaginarul popular, boala canceroasă nu a fost percepută iniţial ca una care provoacă individului o regresie (deşi în spaţiul românesc tradiţional unora li se aplică zicerea că „dă înapoi ca racul”), dar, ulterior, o astfel de asociere cu substrat metaforic a devenit posibilă. De asemenea, relaţii create între numele bolii (şi al crustaceului) şi percepţii referitoare la boală şi crustaceu, totodată, au condus la o asociere de sens şi simbol vizând acţiunea cleştilor (crustaceului; metaforic, ai bolii) şi efectele ei. De exemplu, prefaţând jurnalul lui Cătălin Bursaci, un adolescent ce a decedat din cauza leucemiei, Mircea Sântimbreanu scria: „L-am cunoscut pe Cătălin Bursaci. Era cu un an înainte ca Răul să-i înşface trupul, iar cleştele inexorabil al Racului să îşi înceapă fatala forfecare” .
Am consultat, în scopul de a determina care este, prin tradiţie, atitudinea românului faţă de boala canceroasă („cancer” sau „rac”) şi o impresionantă colecţie de proverbe, alcătuită de George Muntean . În proverbele româneşti – la care ne raportăm în calitate de depozitare ale „bogăţiei şi înţelepciunii naţiunilor”, „copii ai timpului şi ai experienţei” (C. de Mery) sau ca exprimând „raporturile permanente ale vieţii omeneşti” (Goethe) – am constatat că nu apar referinţe directe, clare, la această maladie, însă există o multitudine de abordări ale vieţii, bolii sau morţii care, credem, nu pot fi trecute cu vederea în acest context. Am selectat doar câteva, pentru a evidenţia percepţia fragilităţii vieţii („Viaţa omului, ca oul în mâna copilului”; „Viaţă legată cu aţă”; „Astăzi eşti, mâine nu eşti”), atenţia ce este necesar a fi acordată stării de boală („Boala cunoscută e pe jumătate vindecată”, „Boala pat moale unde găseşte, acolo se odihneşte”, „Rana cât de mică, dacă nu-ngrijeşti de ea, curând se face mai rea”), faptul că moartea este considerată parte a existenţei („Moartea e mai aproape decât cămaşa/Pielea e mai aproape decât cămaşa”) şi trebuie oricând avută în vedere de individ („Moartea nu spune când vine”; „Moartea nu vine când o chemi, ci te ia când nu te temi”).
Susan Sontag evidenţia, la nivelul informaţiilor despre cancer, similarităţi între tuberculoză şi maladia canceroasă, opinând că ele se prezintă ca maladii „misterioase”, care au suscitat şi suscită încă „fantezii” (în ultimelor decenii, acestora li s-au adăugat „fanteziile” despre SIDA). „Misterul”, în cazul cancerului, ar fi generat de realitatea că, pentru majoritatea indivizilor, este de neînţeles; este „de neînţeles”, în aceeaşi măsură, la nivelul publicului larg, de ce ştiinţele medicale nu reuşesc să propună o profilaxie şi tratamente infailibile. Susan Sontag îl cita, printre alţii, pe dr. Karl Menninger, care afirmase că „însuşi cuvântul cancer se spune c-ar ucide pacienţi, care, altfel, n-ar sucomba (atât de repede) din cauza tumorii maligne de care suferă” . Iar soluţia întrevăzută de Susan Sontag este ca bolnavilor de cancer nu doar să li se spună adevărul, ci să li se modifice concepţia despre boală, boala canceroasă să fie, aşadar, „demitizată”. Dr. Georg Groddeck era de părere, la sfârşitul primului sfert de veac XX, că, „dintre toate teoriile puse în discuţie în legătură cu cancerul, numai una a supravieţuit trecerii timpului, cea potrivi căreia cancerul, urmând faze precise, conduce la moarte. Înţeleg prin aceasta că ceea ce nu e fatal nu e cancer”.
În acest capitol vom vedea însă şi că, evoluând, omenirea a acţionat, de fapt, şi acţionează în sensul demitizării bolii canceroase, printr-un proces ce se desfăşoară „natural” conform propunerii pe care o făcea scriitoarea americană: prin înlocuirea unor metafore cu altele. Potrivit ei, metaforele asociate cancerului „implică procese vii, de un gen extrem de rezonant şi hidos”. Cancerul este perceput ca o maladie ce se instaurează într-o anume zonă a trupului şi care, progresiv, îl invadează. Cancerul este o boală care creşte şi evoluează (uneori vizibil, alteori nu), fiind vorba despre o evoluţie percepută ca nefirească, împotriva trupului ce o găzduieşte, devoratoare.
Se consideră că boala canceroasă diminuează vitalitatea individului, constituind o ingerinţă împotriva vieţii acestuia. Cancerul mai este perceput ca desexualizant şi degenerant. Se consideră că, în limba engleză, termenul „cancer” ar fi fost utilizat înainte de 1321 – potrivit Webster’s Online Dictionary. Este foarte posibil ca Sf. Jerôme să se fi gândit la cancer când scria astfel: „Cel cu pântecele umflat este însărcinat cu propria sa moarte”. Cert este că un vehicul important al termenului „cancer” şi al metaforelor sale a fost Biblia. Termenul „cancer” (dar şi cu varianta „cangrenă”, ilustrând confuzia dintre cele două realităţi, dar şi asemănările dintre ele, pe de o parte, dar şi, pe de alta, la origine, „prize” diferite, la culturile ebraică şi greacă sau latină) se întâlneşte în Biblie (fiind folosit cu relativă consecvenţă) în Timotei II (cunoscut la noi ca „Epistola Sfântului Apostol Pavel a doua către Timotei”), cap. 2, al XVII-lea verset. Apare în „Septuaginta” (anul 250), cu varianta „cangrenă” („gaggraina”), pentru ca în „Vulgata” să se opteze (aşadar, latinii veneau cu această opţiune) pentru „cancer” („Et sermo eorum ut cancer serpit ex quibus est Hymeneus et Philetus”); în Biblia medievală engleză, a lui Wyclif, întâlnim forma „canker” (1395), pentru ca în cea renascentistă a lui Tyndale (1526) să apară o variantă hibridă (cancre); se revine la „canker” în cea iacobină, de la 1611; în cea victoriană, de la 1833, se revine la forma, rămasă, credem, „tradiţională”, de „canker”. Abandonată însă în contemporaneitate (Ogden, 1963) pentru o metaforă care nu mai vizează direct (într-un moment în care cunoştinţele despre cancer evoluaseră) maladia canceroasă – „…ca o rană otrăvită” –, dar care, totuşi, o evocă. Menţionăm că în cea mai recentă Biblie (ortodoxă) românească (2001, Bartolomeu Valeriu Anania) se preferă varianta pe linie ebraică şi grecească (bizantină): „…cuvântul lor va roade ca o cangrenă”.
Aşadar, traducând în engleză un verset din Biblie (II Timotei 2:17), Wyclif, în 1382, spune: „Cuvântul şovăială roade precum un cancer”. La începutul secolului al XVI-lea, Thomas Paynell vedea în cancer „o depresie impostumă, care se hrăneşte cu părţi din corp”. Cam în aceeaşi perioadă, este atestată (cf. „The Oxford English Dictionary”) prima utilizare figurată a termenului (în forma „canker”): T. Palfreyman (1564) explica trândăvia ca fiind „acel cancer pestilenţial şi extrem de contagios”. În doar câteva decenii, cuvântul devenea mai cunoscut; Dicţionarul Universităţii Princeton, 2001 , consideră că termenul „canker” este atestat, în engleza populară, în anul 1591. Din 1711, în spaţiul limbii engleze, „cancer” tindea să-l înlocuiască pe „canker”, însă metafora funcţiona identic. Pentru Edmund Ken, „indolenţa este un cancer, devorând acel Timp pe care prinţii ar trebui să-l cultive pentru Lucruri sublime”. „Canker” începea însă să se „specializeze” în a denumi mai ales infecţia majoră, gangrena sau anumite boli (de ex. tăciunele) care afectează plantele. Conform „Easton’s 1897 Bible Dictionary”, care are în vedere folosirea cuvântului în Ioan (5:3), îl explică drept „cangrenă sau mortificare ce cuprinde gradual întreg corpul”. Interesant este şi că termenul „canker” a fost asociat, poetic, unui un soi de trandafir sălbatic/măceş; astfel l-a folosit, potrivit „Brewer’s Dictionary”, în „Henric al IV-lea”, William Shakespeare: „Leapădă, Richard, ăst suav şi dulce trandafir,/ Că-i floare ce înţeapă, un cancer care zgârie…”. Într-un dicţionar al viselor („Ten Thousand Dreams Interpreted”), a visa cancer („canker”) e de rău augur, fiind vorba despre putreziciune, despre necazuri. „Cancerul prezice moartea sau se referă la însoţiri aducătoare de eşec pentru cei tineri. În cazul celor vârstnici, înseamnă întristare şi singurătate”. Paradoxal, tot acolo, „cancerul care se dezvoltă în carne înseamnă mărire”. În engleza contemporană, „canker” înseamnă, la arbori, „leziuni necrotice, relativ localizate în scoarţă”, dar şi-a păstrat sensurile metaforice de „infect, stricat, corupt” .
Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, Novalis definea cancerul (ca şi gangrena), într-un articol destinat enciclopediei sale, drept „paraziţi cu drepturi depline – ei cresc, sunt reproduşi, reproduc, au propria lor structură, secretează, mănâncă”. Charles Baudelaire, în eseul „L’Ecole païenne”, din 1852, remarca faptul că „pasiunea frenetică pentru artă este un cancer ce devoră restul…”. Cu un an înainte de a muri de cancer, în 1892, Alice James scrie în jurnalul său despre „această păgână rocă de granit din pieptul meu” . Ea mai spunea că „se ofileşte”, iar câteva decenii mai târziu Wilhelm Reich spunea despre bolnavii de cancer că „se împuţinează” la trup. Despre Sigmund Freud, Reich spunea că era „extrem de frumos… când vorbea. (…) Apoi cancerul l-a lovit exact acolo, în gură. Din acel moment datează interesul meu pentru cancer”.
În spaţiul de limbă franceză, termenul „cancer” a căpătat la sfârşitul secolului al XV-lea sensul de „tumoare malignă” (existând şi variantele „cancre” şi „chancre”, ultima dând ulterior, şi în limba română, termenul „şancru”). Conform lui Bernard Hoerni, recuperarea sensului de cancer în limba franceză şi, evident, explicarea lui, pornind de la Galen, au fost realizate de Henri de Mondeville şi apoi de Ambroise Paré (1509-1590), cu sensul de „tumoare care prezintă o masă centrală din care se ramifică vene umflate, ca nişte picioare (sugestia venind, evident, şi de la înfăţişarea crabului – n.n.), care aderă la tumoare şi care se agaţă de ţesuturile vecine precum nişte cleşti”. Adjectivul „canceros” este utilizat pentru prima dată, potrivit lui Bernard Hoerni, la mijlocul secolui al XVIII-lea, iar adjectivul „anticanceros” este folosit de la mijlocul secolului al XIX-lea. Începând din 1920, termenul „cancer” este la originea altor numeroase cuvinte, precum „cancerologie”, „cancerolog”, „cancerigen” (apoi şi „cancerogen”), „cancerofobie”, această familie de cuvinte tinzând să funcţioneze în paralel şi chiar să o înlocuiască pe cea derivând din rădăcini greceşti şi având la bază termenul „carcinom” .
Cancerul este adesea utilizat ca imagine (metaforă) în calificarea unor situaţii sociale (ca şi „cangrenă” sau „plagă”): şomajul, rasismul, consumul de droguri, corupţia, poluarea sau terorismul. Ca şi tumoarea malignă, se consideră, aceste rele îşi au originea în interiorul societăţii şi ameninţă, pe măsură ce se dezvoltă, să o distrugă din interior. Astfel de utilizări ale termenului au fost din ce în ce mai des remarcate încă de la începutul secolului trecut: „Influenţa germană era atât de profund ancorată în Maroc, precum un cancer. Extragerea ei solicita cea mai delicată operaţiune” (Edith Whanton, 1919); „Cum să vindecăm concupiscenţa? Ea nu este niciodată limitată la câteva acte, ea este un cancer generalizat; infecţia este peste tot” (François Mauriac); „Există în sentimentele noastre o înclinaţie pasională care le determină a deveni obsedante sau, dacă spunem altfel, canceroase (…), aşa încât un instinct ce se eliberează în el însuşi proliferează la infinit” (V. Jankélévitch) .
S-ar putea spune că, dinspre mijlocul secolului XX, cancerul şi miturile sale din ce în ce mai actuale încep să se „democratizeze” mai mult, datorită mass-mediei, a cinematografiei, a artelor în general etc. Aşa cum individul poate încerca teama faţă de cancer doar ştiind că această maladie există şi poate conduce la moarte, în societatea contemporană (printre altele şi) mediatică, „individul se formează (…) ca (potenţial) subiect, aflat într-o permanentă activitate de relaţionare cu sine, cu grupul şi cu comunitatea din care face parte”; pe de altă parte, el este mereu „martor şi participă simpatetic” la evenimente între care cancerul însuşi se numără (devenind „subiect” atunci când lumea medicală anunţă o nouă descoperire; când o personalitate sau o vedetă suferă/se vindecă/decedează de cancer). Susan Sontag considera că boala canceroasă „este un subiect rar şi scandalos pentru poezie”, considerând că, pare-se, este „de neimaginat să estetizezi” această boală . Deşi ea însăşi (poate ca excepţie de la regulă) oferea un eşantion dintr-un poem de Auden (1930, „Domnişoara Gee”) în care apare o interesantă „definiţie” a cancerului: „Cancerul ce ceva straniu.// Nimeni nu-i cunoaşte cauza,/ Deşi unii pretind c-o ştiu;/ E ca un asasin ascuns/ Aşteptând să te lovească.// Îl contractează femeile fără copii/ Şi bărbaţii după ce ies la pensie (…). Pe de altă parte, însă, cancerul nu se sfieşte a lovi şi în poeţi sau scriitori în general, iar, pentru toată lumea, soarta lor devine subiect de presă (aşa cum, la noi, s-a întâmplat şi cu poetul Aurel Dumitraşcu sau prozatorul Mircea Nedelciu). De altfel, mai curând prin intermediul mass-media decât prin alte modalităţi de informare, categorii largi de oameni pot şti astăzi că înfrânţi de cancer au fost şi Napoleon, Keats, Poe, Cehov, Simone Weil, Emily Brontë, Rimbaud etc. Că au decedat din cauza cancerului şi Bob Marley, preşedintele proviniciei Kosovo, Rugova, sau soţia lui Florin Călinescu. Sau că de cancer suferă şi Condoleezza Rice, Anastacia (de sân), Cybill Sheperd (de piele), Laura Andreşan (ovarian).
În „democratizarea” informaţiei despre cancer îşi au rolul lor, aşadar, filmul (de la „Love Story” al lui Erich Segal, în care eroina moare de leucemie, în mult mai actualul „The Matrix”, unde un personaj spune: „Omul are o boală, un cancer al aceste planete; tu ai o rană, iar noi trebuie să o tratăm”; iar în „The American President” – „Am fost învins de un cancer şi am pierdut şi altele, fiindcă eram prea ocupat să-mi păstrez slujba, să-mi fac treaba. Ei, iată că sfârşitul este aproape”), literatura (într-o povestire ştiinţifico-fantastică de Tommaso Landolfi, o navă cosmică se numeşte „Cancerqueen”), muzica (în „Sounds of Silence” de Simon & Garfunkel se spune: „Liniştea creşte ca un cancer”), o anume cultură populară vehiculată mediatic („A visa cancer înseamnă boală, a ta sau a unei persoane apropiate, precum şi neînţelegeri cu persoana iubită. După un astfel de vis, oamenii de afaceri pot fi afectaţi de depresii. A visa cancer prevesteşte întristare. În tine, dragostea se va preface într-o rece formalitate, iar afacerile îţi vor merge prost” – „Ten Thousand Dreams Interpreted”), Internetul (un anume Denis Leary se confesează: „Mulţi oameni cred că viaţa se consumă, se împuţinează ca o bomboană de supt şi că vor muri. Dar nu eu. Eu mă rog să fie altfel. Cred că viaţa se consumă când ai un cancer, când îţi moare câinele, când te părăseşte nevasta, dar când cancerul se atenuează, când îţi cumperi un alt câine, când te recăsătoreşti, nu. Şi când ai făcut datorii de 10 milioane de dolari pentru medicamente, dar munceşti cu îndârjire vreo 35 de ani şi îţi plăteşti datoriile, iar într-o zi, da, într-o zi primeşti o lovitură cumplită, îţi paralizează întreaga parte dreaptă a corpului, începi să şchiopătezi de-a lungul străzilor şi să vorbeşti doar cu partea stângă a gurii, şi să faci spume la gură. Dar cauţi să te faci bine, să ajungi să poţi merge din nou, să ajungi să poţi vorbi din nou. Iar într-o zi calci aiurea pe trotuarul de pe Strada 67, îţi pierzi echilibrul şi te ciocneşti de autobuzul urban care tocmai trece pe acolo. Şi mori. Poate că mori.”).
În context contemporan, avem însă în vedere şi alte mituri referitoare la boala canceroasă. Dr. Pierre Gagnon (psihiatru oncolog, membru al Fundaţiei Cancerului din Quebec) acuza, de exemplu, mituri ca acestea: „că anumiţi indivizi, din cauza personalităţii, au o predispoziţie la cancer”; „stresul nu provoacă cancer”; „antidepresivele îi apără pe oameni de apariţia cancerului” .

Interesantă ni s-a părut o adevărată campanie din presa românească ce a avut-o ca subiect, în anul 2005, pe cântăreaţa Kylie Minogue, campanie pe care o redăm doar printr-o – elocventă, credem – succesiune de titluri: „Kylie Minogue are cancer la sân” (Adevărul, 18 mai); „Kylie Minogue se pregăteşte pentru operaţie” (Gardianul, 19 mai); „Kylie va fi operată săptămâna aceasta” (Ziua, 20 mai); „Au învins cancerul!” – cu referiri la Olivia Newton-John, Wendy Richard, Sharon Osborne – cancer de sân, Robert de Niro – prostată, Roger Moore – de piele (Ziarul, 25 mai); „Kylie Minogue nu s-a vindecat de cancer” (Gardianul, 21 iunie); „Kylie, în spital la Paris” (Ziarul, 18 iulie). Campanie cu un epilog benefic consemnat într-un articol din „Ziua” (9 august), intitulat „Efectul Kylie”, articol în care se arăta că, în ultimele luni, datorită ştirilor referitoare la cântăreaţa australiană, în România crescuse numărul femeilor care se adresaseră medicilor în vederea prevenirii/depistării cancerului la sân.

(c) Gabriela Clement, 2006

Your response: