Postat de: psihologia | februarie 2, 2008

Cearta ar fi secretul duratei unui cuplu!

Dacă vreţi să aveţi o viaţă conjugală îndelungată şi sănătoasă, certaţi-vă: acesta este sfatul dat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan care au constatat că în cadrul unui cuplu cine îşi reţine furia are o viaţă scurtă, respectiv, riscă să moară mai repede decât cel care se descarcă întotdeauna. Este o concluzie la care au ajuns oamenii de ştiinţă după ce au studiat 192 de cupluri timp de 17 ani, împărţindu-le în patru categorii. O categorie este aceea în care ambii parteneri îşi exprimă furia, apoi două în care ori soţul ori soţia îşi manifestă furia, în timp ce celălalt o suprimă, şi a patra cea în care ambii soţi îşi stăpânesc mânia şi continuă să rumege… Acolo unde ambii soţi îşi suprimă mânia când celălalt îl atacă pe nedrept, probabilitatea de a muri mai devreme este dublă faţă de celelalte tipuri de cupluri.
”Când partenerii se reunesc – explică Ernest Harburg, coordonatorul studiului – una dintre principalele sarcini este aceea de a se împăca în legătură cu motivul care a provocat conflictul. În general nimănui nu i se spune cum să o facă. Principala problemă este aşadar modul în care poate fi rezolvat conflictul”. Dacă nu se face, supărarea şi mânia sunt îngropate sub un munte de ranchiună, continuând să fie resimţite faţă de celălalt partener, dar fără ca problema să fie rezolvată. Într-adevăr, în studiu se observă că dintre cele 192 de cupluri studiate, în cazul a 26 de cupluri în care ambii soţi îşi înfrânau mânia, au murit 13. În 27 la sută din cazuri a murit unul dintre soţi, iar în 23 la sută ambii soţi. În restul de trei grupuri, alcătuite din 166 de cupluri, s-au înregistrat 41 de decese: 6 la sută cu decesul ambilor soţi şi 19 la sută cu unul dintre cei doi. Prin urmare, este mult mai bine să te descarci şi să răspunzi, dacă te consideri victima unui atac nedrept şi nemeritat. Important este să nu se ajungă la cazuri limită. (Rompres)


Răspunsuri

  1. ce penal…..lol….cum sa fie cearta secretul unu cuplu..?

  2. madalina ce proasta esti…sunt cu prietenul meu de 6 ani…de cand eram copii….ne certam in ultimu hal posibil, ne infuriem, ne batem, dar ne iubim cum nu cred k se mai iubeste cineva pe lumea asta! suntem si gelosi ce e drept dar ne iubim enorm nu ne-am plictisit deloc unul de celalalt si nici nu cred k o vom face vreodata…suntem pasionali si rai, dar e superb:X:X:X imi iubesc relatia si nu as inlocui-o cu niciuna si cu niciun martalog prost care sta in bank lui! daca nu stii mai documenteaza-te may fato k esti proasta tare…hai pa


Lasă un răspuns

Răspunsul dvs.:

Categorii