Acasă » articole » Părinţi vs. adolescenţi

Părinţi vs. adolescenţi


Naşterea unui copil constituie, cel mai adesea, un prilej de emoţie şi bucurie pentru părinţi. Dar şi un prilej de manifestare a gradului lor de maturitate (de asumare a responsabilităţii faţă de copil). Părinţii ar trebui să se îngrijească, în egală măsură, atât de bunăstarea fizică şi materială, cât şi de dezvoltarea emoţională, morală şi spirituală a copilului lor. De asemenea, ei ar trebui să se străduiască permanent să le ofere copiilor exemple pozitive, atât prin cuvânt, cât şi prin gesturi şi fapte. Mai ales pentru că, în primii ani de viaţă, ei sunt singurele modele în ochii copiilor. Părinţii ar trebui să fie pregătiţi şi să înţeleagă faptul că, odată cu trecerea anilor, copiii, deveniţi adolescenţi, se pot manifesta în mod imprevizibil, bizar, uneori fiind de nerecunoscut dacă nu sunt trataţi cu înţelegere şi respect. parinti - adolescenti
De cele mai multe ori, problemele apar atunci când adolescentul îşi manifestă nevoia de independenţă, de intimitate, de libertate, iar părinţii – pe cea de autoritate, de control, de protecţie. Orice părinte responsabil îşi doreşte un copil ascultător, care să-i împărtăşească gândurile şi secretele, care să fie studios şi premiant, care să nu piardă vremea ore în şir în faţa computerului sau cu prietenii; în fond, un copil „ideal”. Şi adolescenţii îşi doresc părinţi „ideali”, care să-i ia în serios şi nu să-i trateze tot timpul ca pe nişte… copii, care să nu-i controleze la tot pasul, care să nu-i compare cu alţi adolescenţi-„model” de vârsta lor, care să nu le limiteze timpul petrecut la distracţii, cu prietenii, care să nu-i controleze prin sertare, care să nu le răsfoiască jurnalul şi, cel mai important, ei îşi doresc părinţi care să nu-i şantajeze emoţional („Nu te mai iubesc, dacă nu faci cum îţi spun eu…!”). Dar părinţii îşi iubesc copiii şi se confruntă cu teama că nu vor reuşi să facă totul pentru reuşita lor în viaţă. De aceea, pentru a se asigura de succes, ar prefera să fie ei cei care iau cele mai importante decizii. Însă, un adolescent are nevoie să se dezvolte, „să crească” chiar în proprii săi ochi (să dezvolte respectul de sine), să-şi încerce puterile, autocontrolul şi, de ce nu?, să înveţe şi din propriile greşeli. Aşadar, părinţii ar trebui să discute calm, dar ferm cu adolescentul, pentru a-i câştiga încrederea şi respectul. Să-i prezinte o opinie, fără a-l obliga să o urmeze orbeşte, arătându-i astfel încredere în capacitatea lui de decizie. Să-i acorde mai multă libertate, treptat, pe măsură ce dovedeşte că îşi asumă mai multe responsabilităţi, că a devenit mai matur. Să discute împreună despre planurile de viitor, arătându-i interes şi înţelegere pentru nevoile sale. Indiferent de vârsta pe care o au, copiii au nevoie să fie lăudaţi şi încurajaţi de părinţi. Critica, cicăleala permanentă, pentru tot felul de nimicuri, pot fi dăunătoare. Membrii unei familii învaţă permanent cum să se comporte unii cu alţii. Important este ca adolescentul să-i preţuiască şi să-i respecte pe părinţi. Să nu se îndepărteze de ei pe motiv că-şi câştigă astfel independenţa mult visată. Prietenii sunt foarte importanţi, mai ales la această vârstă, însă existenţa lor nu poate înlocui prezenţa familiei. Nu poate satisface nevoia adolescentului de ataşament familial şi nici pe cea de apartenenţă. Stabilitatea emoţională a adultului de mâine, care este adolescentul de azi, depinde foarte mult de această condiţie: de a şti, de a cunoaşte, de a fi sigur care-i sunt „rădăcinile”, pentru a înfrunta „furtunile” de peste ani. Părinţii au obligaţia să-şi supravegheze şi să-şi îndrume copiii pentru a-i feri de primejdii şi neplăceri. Însă trebuie să înveţe să-i iubească necondiţionat, aşa cum au făcut-o în primele clipe, când au venit pe lume. Să-i primească şi să-i ajute cât pot de bine, ori de câte ori le vor bate la uşă şi peste ani. Pentru că dacă o fac, cu siguranţă copiii contează pe acest ajutor. Să se gândească o clipă că, poate, uşa lor este ultima uşă la care ei au îndrăznit să bată. (psih. Gabriela Clement)

Anunțuri

23 de comentarii

  1. jojo spune:

    sunt in totalitate de acord cu ceea ce a spus doamna psiholog…

    eu am 16 ani si cum spunde dansa acolo parintii nu ma inteleg la aceasta varsta:( sau probabil sunt eu de vina…

    mi-as dori sa ma inteleaga mama,sa pot discuta cu ea despre orice,dar lucrul asta este imposibil.
    tin foarte mult la parintii mei,dar nu pot avea incredere in ei ci din contra pe prietenii mei ma bazez mereu.

  2. andreea spune:

    este un articol foarte interesant si m-am regasit in randurile doamnei psiholog gabriela clement.numele meu e andreea si am 15 ani si destule probleme pe cap …cu parintii ,cu prietenul,cu amicii am ajuns intr-un stadiu in care nu mai stiu ce sa fac si incotro sa o apuc……doamna clement parerea mea este ca ar trebui sa va faceti un site in care noi sa punem intrebari si d-voastra sa raspundeti la cele serioase….pt ca d-voastra ca psiholog ne intelegeti.multumesc

  3. andreea spune:

    jojo te inteleg crede-ma k te inteleg k in aceeasi situatie snt si eu ……imi vn sa ma iau cu mainile de cap si sa tip ……dak mai intri p site-ul asta si vz comm-ul meu mi-ar placea sa vorbesc cu cineva care ma intelege i e in situatia mea…..

  4. Brette` spune:

    ce pot spune..eu am o problema cu parintii nu asa de grava eu ii spun totul mamei dar nu sthiu am 14 ani si in ani precedenti mam inteles foarte bine cu parintii mei insa de la 13 ani au inceput furtunile intre mine si mama in special dar nu stiu de ce ma face sa ajung sa nu ii mai spun nimic ma inchide ea pe mine….nu sthiu ce sa fac ii iubesc mult si da poate mama are dreptate ca sunt incapatanata si nu ascult ce spune si nu ii dau importanta dar am respect pentru ea o iubesc mult si as vrea sa ma apropii de ea ca la inceput…

  5. Yamakoto spune:

    Am nevoie de un manual cu psihologia parintelui comunist, si limitat. Cel care nu gandeste rational, ci doar din instinct. Pare stupid si tragic, dar tatal meu este unul din acei oameni care nu isi folosesc creierul decat in proportii extrem de mici. Probabil ziceti ca sunt neobrazat sau ceva de genul asta. Nu. Am 17 ani si va spun asta cu toata sinceritatea, si imi pare rau ca este asa. Alti prieteni de familie ma alina cu gandul ca va trece, ma voi muta si eu la casa mea, insa nu cred ca mai rezist mult. Mama mea este plecata in italia, este foarte buna cu mine dar saraca nu are ce sa faca din strainatate, si incearca sa ne impace. Defapt.. nu este vorba de o cearta anume. Psihologia lui, din cate am observat eu, din cat ma pricep, consta in faptul urmator : Eu am dreptate, mi-a intrat bine in cap lucrul asta, ma uit la alte chestii bizare care fac o conexiune ciudata sa imi demonstreze ca am dreptate, Imi pun degetele in urechi la orice alta explicatie impotriva mea, tatal meu ma certa lafel, eu sunt parintele, tot ce zice el este de la faptul ca are 17 ani si este negativist la varsta asta.

    Defapt povestea unui mare scandal va poate terifia. Noi stam la casa, (in mediul urban) si il am ca vecin pe bunicul meu care are 70 de ani, si sta cu o concubina de-a lui, ce are hepatita. Persoana aceia este deosebit de buna. Are 2 pisici. Scandalul fundamental, porneste de cand a observat ca ma jucam eu cu una dintre pisici. Gandind repede ca pisica a zgariat-o pe „matusa” mea apoi pe mine, a dedus ca pot lua hepatita de la acea pisica, si mi s-a pronuntat in chestia asta, la extrem. Eu sunt constient de riscuri, de aceia mi-am dat si eu seama de pericol. Insa stiu ca el tine la mine, si vrea sa ma protejeze, dar ceea ce urmeaza sa zic nu cred ca i s-a mai intamplat nimanui. De la deductia principala incoace, am fost terorizat, (stiu ca suna a minciuna, Va rog sa ma credeti pe cuvant. Omul asta este un dezastru si pentru el si pentru mine) Am fost terorizat de injuraturi, banuieli, suspiciuni, HARTUIT cu intrebarea : Te-ai jucat cu pisica ? Ai primit-o in casa ? Ma simt penibil ca spun asta dar vreau sa dezvalui chestia asta deoarece cineva ar putea citi si m-ar ajuta cumva. El este un tip foarte agresiv, si cum am mai zis, ingust la minte. Mai si bea, dar asta e un factor care il influenteaza in chestia asta cam 30%.

    Sunt absolut terorizat zi de zi. Si ce este extrem de ironic, este ca el crede ca incearca sa ma ajute, nu ma respecta deloc, e ca si cum ar crede ca eu nu pot judeca pentru mine insumi. Am vorbit de multe ori cu mama mea, Ea nu poate face nimic decat sa prelungeasca scandalul deoarece el NU ASCULTA. Este un tip de om ce da cu pumnul in masa si nu gandeste.

    Acesta este doar 1 exemplu cel mai „nou” de scandal pe care il am de intampinat de la el zi de zi.
    Va rog eu din tot sufletul, ce fac cu asemenea om ? Nu mai suport. Intamplarea cu pisica dateaza de 3 luni !!! Si nu este singura problema. Defapt este ca o cireasa pe tort a cator probleme mi-a creat. Va rog inca o data, as fi tare tare recunoscator daca as putea fi informat despre cum as putea actiona in situatia aceasta.
    Va rog daca aveti niste informatii despre psihologia omului asta, si cum sa o combat va rog sa imi dati add pe yahoo messenger la id-ul Yamakoto120 deoarece nu imi verific mailul.
    Multumesc mult ! 😦

  6. Yamakoto spune:

    P.S. Imi pare rau ca am pus ceva off-topic, dar nu am gasit nicaieri pe internet ceva care sa ma ajute in astfel de situatie, si m-am gandit sa public aici. Adminul poate sa imi dea delete la mesaj… stiu dar… nu stiu unde altundeva sa apelez.

  7. feliciana spune:

    unde va pot spune si eu povestea mea si sa primesc raspuns
    nu vreau consultatie ,vreau sa va scr online dar nu stiu cum sa procedez .cu stima felicia

  8. JustMe spune:

    super articol…am 15 ani si stiu cum sunt parintiiX(
    daca ar citi si ei….:(

  9. Ioana spune:

    Parintii mei…defapt, mai mult mama, stiu sa zica doar cateva chestii…
    1. Nu esti in stare sa faci nimic bun!
    2. Nu esti buna de nimic!
    3. Mereu stai si nu faci nimic!
    4. De ce X-ulescu poate si tu nu poti?

    M-am saturat! Bunicii deja ma cred o drogata, tata saracu` are destule probleme incat sa nu ma mai duc si eu sa`i umplu capu` cu ale mele, prieteni nu prea mai am (multumita mamei care reuseste sa-i sperie pe toti)…singura fiinta care poate sa ma asculte in casa asta si sa-mi dea dreptate e CAINELE!

  10. Ioana spune:

    A da…si am uitat sa precizez ca sunt OAIA NEAGRA a familiei…adica…mama nu uita nicioada sa-mi zica: „Tu nu vezi cum te imbraci/comporti/cum vorbesti? Ma faci de rusine!”

  11. NuNuTzz spune:

    Si eu am 14 ani , probleme mari … dar nu pot sa ma deschid pentru ca nu pot .. 🙂 si am hotarat sa ma inchid in mine pana cand voi simti nevoia de a ma deschide fata de parinti…

  12. CaLaDouazeciDeAni spune:

    Comunismu asta de c*** a stricat lumea…A creat o societate incuiata la minte..si convinsa ca ceea ce face e corect….spun de noi tinerii ca nu avem respect fata ei parintii…ce parinte e ala care nu stie sa asculte cand copilul are o problema..ce fel de parinte e ala care sa se faca inteles da cu pumnii in tine..ca da…bataia e rupta din rai..zice comunistu prost….singurii care vor putea schimba ceva…suntem noi…care am trecut prin perioade grele…si nu am fost intelesi de proprii parinti..copii nostri nu vor trece prin ce am trecut noi cu siguranta….;)….

  13. alex spune:

    ce sa zic… aceasi problema si la mine si la unii prieteni deai mei…de ex unul dintre acestia na mai suportat si ia luat la bataie dar tot nau inteles si in cele din urma a fugit de acasa… acm nu stiu daca a procedat corect sau nu acuma eu cred ca a facut a scapat a ajuns in germania(stia f bine germana) are slujba si toate cele, inca mai pastram legatura cand mai apucam… dar ce vroiam eu sa intreb este ce solutie sa abordez ca sai calmez bataia nu cred ca este un mod altcineva mai are vreo idee ?

  14. mary spune:

    Am avut rabdare sa citesc majoritatea mesajelor de aici dupa ce am citit si textul doamnei psiholog,…mda si ea are dreptate din punctul ei de psoholog dar sunt sigura ca daca are acasa un adolescent de 14 ani nu reuseste sa puna in aplicare ceea ce spune;eu sunt mama unei adolescente si sincer am incercat toate variantele scrise in text,cu toata rabdarea si respectul pt copilul meu ,cu toata dragostea si sincer nimic din ce am incercat nu apartine comunismului,sunt destul de tanara si deschisa dar tot nu am reusit sa daram zidul pe care fata mea il construeste intre mine si ea.Diferenta de opinie va exista intotdeauna intre generatii ,faptul ca noi ne iubim copii ne face sa trecem peste toate iesirile care le au in aceasta perioada si speram de fiecare data ca odata cu maturizarea discursurile se vor ameliora,un pic de joc de scena trebuie sa avem cu totii si intai de toate sa invatam sa ne cunoastem intre noi si cu respect si iubire sa incercam sa ne acceptam asa cum suntem,nu spune nimeni ca trebuie sa fim perfecti …

  15. miri spune:

    si eu am un copil de cinsprezece ani si tot timpul m/am gindit la fericirea lui facind lucruri aproape imposibile pentru el .tot timpul iam explicat ca fac asta pentruca eu nu am avut nimic de la parintii mei suntem prieteni si incerc din rasputeri sa il ajut am incredere in el avem o relatie frumoasa chiar daca si eu am crescut in comunism dar acum ma dezamagit putin la examenul de capacitate as fi vrut sa fiu rasplatita pt eforturile mele …dar vad ca el sufera mai mult….de acea sunt sigura ca aceasta deziluzie o sa i prinda bine mai tarziu credeti ca fac bine gindind astfel sau macar acum ar trebui sai arat ca ma dezamagit

  16. Hotnet spune:

    Sunt disperat cand nu am nici o problema cand dau in extrema celalta. Sun fratele mai mare dintre cei 2 frati stau doar cu mama ca sunt despartiti.la inceput am stat cu tata si acu cativa ani mam mutat cu mama si acum ma simt exact ca o femeie de servici io fac absolut tot ce e de facut si fratimiu primeste rasplata si mama e constienta de asta ca dor pe mn ma pune sa fac totul.apropo am 15 ani fara 2 luni si cred ca in maxim un an plec de acasa sunt aproape sigur.

  17. luy spune:

    Eu am cei mai buni parinti din LUME.Am tot ce-mi doresc si nu vreau si voi vrea sa am mai multa libertate.P.S:am 14 ani.

  18. luy spune:

    nu voi vrea*

  19. alex spune:

    asai cu parintii comunisti ….de moda veche ,ingusti la minte ..nu vreau sa-mi dau dreptate da asta-i adevarul…n-avem ce face.

  20. x spune:

    buna!eu am un baiat de 19 ani era foarte bun la matematica dar din pacate doar atit nu vrea sa citeasca alceva si acum 3 saptamini s-a lasat de scoala era anul 2 la electromecanica ,el a ales singur asta ,acum zice ca nu intelege nimic,asta nu ar fii nimic dar este genul de baiat care daca se indragosteste de o fata numai vede alta si acum 3 zile prietena lui l-a lasat caci zice ca nu are ce sa-i ofere si el acum sta numai inchis in camera nu maninca ,ameninta ca o sa dispara din viata la toti nu stiu (ca parinte )ca sa fac?nu bea nimic nici o bere,nu fumeaza imi e tare frica,

  21. im spune:

    eu sunt o mama ingrijorata care nu stie cum sa se comporte ca fie bine, am un adolescent de 18 ani care nu prea iese din casa din cauza calculatorului

    • Mary spune:

      eu sunt mama unui copil de 22 ani.am trecut si eu prin momente grele cu copilul meu.i-am fost alaturi ,i-am dat libertate ,l-am ascultat fara sa-l supar iar acum este cel mai bun prieten al meu.sunt mandra de el.
      concluzie” copilului trebuie sa-i dai dreptate chiar daca el nu are dreptate,trebuie sa-l mangai si sa-l asculti.trebuie sa-l faci sa-si asume responsabilitati ,trebuie sa-i spui ca esti cel mai bun copil,ca te-ai maturizat,ca ma simt bine cand vorbesc cu tine si numai atunci iti poti apropia copilul de tine fara minciuni.eu vorbesc si comunic mult cu copilul meu ptr ca acum invat eu lucruri frumoase de la el.imi respect copilul si am incredere in el .asta trebuie sa-i spui copilului tau……………..am incredere oarba in tine.nu il controla cu telefoane si il inebuni cu vorbe urate.toti ne dorim sa avem cel mai destept copil,suntem invatati sa dam exemple ca uite ce face x? nu este bine.trebuie sa-i respecti decizia in tot ceea ce face.el singur trebuie sa ia decizii iar tu in calitate de parinte trebuie sa-i asculti decizia.copilul meu singur a luat decizii in ceea ce face.Asa cum a spus si d-na psiholog can am ajuns acasa i-am povestit in fiecare zi ce am facut eu.apoi incepe sa-mi spuna ce a facut si el la facultate si asa mai departe si de aici incep discutiile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: