Acasă » articole » Cauze psihologice ale tulburărilor alimentare (8) | Când se mănâncă ce nu-i de mâncat…

Cauze psihologice ale tulburărilor alimentare (8) | Când se mănâncă ce nu-i de mâncat…


În articole anterioare am prezentat aspecte psihologice ale unor tulburări alimentare, insistând asupra bulimiei şi anorexiei, fiindcă acestea afectează numeroase persoane şi, prin urmare, sunt mai cunoscute şi de persoanele în genere informate. În cele ce urmează ne vom ocupa de o situaţie – din fericire! – mai rar întâlnită şi – din păcate! – încă nu foarte cercetată. Este vorba despre un comportament alimentar numit „pica” (de la numele latin al coţofenei), un fenomen ale cărui resorturi sunt deocamdată puţin înţelese. Conform majorităţii definiţiilor actuale, ar fi vorba despre o „dorinţă” compulsivă de a mânca, de a introduce în gură, de a mesteca, de a linge sau de a suge substanţe nealimentare sau compuşi nealimentari, eventual reziduuri, obiecte etc. Bunăoară cretă, var, fragmente de tencuială, piatră, pământ, gheaţă, vopsea, adeziv, amidon, bicarbonat de sodiu, zaţ de cafea, scrum de ţigară, pilitură de fier…

În funcţie de contexte, pica este pusă în relaţie cu retardul mental sau cu eventuale stări familiale. Ar putea fi vorba, de exemplu, despre situaţia unui copil dintr-o familie aflată sub limita subzistenţei sau în cadrul căreia (ori în afara căreia…) el se simte neiubit, părăsit, ignorat, fără susţinere; altfel spus – neglijat. Astfel de cazuri ajung, de regulă, rar în atenţia specialistului psiholog sau psihoterapeut şi mai ales ca urmare a îndreptării lor spre aceştia de către medic, aflat în situaţia de a vindeca pacienţi afectaţi de ingurgitarea în mod repetat (şi în cantităţi însemnate, nocive) de substanţe non-alimentare.

Se înţelege că tratamentul depinde de cauzele instalării acestui comportament alimentar şi că poate necesita intervenţia unor echipe interdisciplinare de specialişti. Spre exemplu, doar un medic poate decide dacă la origine este vorba, poate, despre o insuficienţă de vitamine sau minerale, pe care pacientul resimte că astfel procedând (dar uneori nici nu-şi dă seama!) ar acoperi-o. Însă încă înainte de intervenţia psihologului, şi un asistent social sau un educator poate semnala dacă fondul familial ar putea genera o eventuală predispoziţie. A se reţine şi că nu e cazul să ne aşteptăm ca acest comportament să fie întâlnit doar la copii din comunităţi paupere, ci (nu neapărat doar în astfel de comunităţi sau familii) şi la femei însărcinate (la care se consideră îndeobşte că simptomele ar dispărea de la sine după naştere) şi chiar la mame care alăptează.

Medicul are şansa şi este în măsură să identifice urmările şi complicaţiile produse de pica în situaţii precum malnutriţie, diverse probleme abdominale, obstrucţie intestinală, intoxicaţie cu fosfor, otrăvire cu mercur, saturnism, dinţi stricaţi. Scrierile de specialitate atestă şi că, în mod rarisim şi aproape paradoxal, pica apare şi la persoane afectate de anorexie sau bulimie (ca aspect al naturii contradictorii a acestor tulburări alimentare).

Se consideră că, în cele mai multe cazuri, pica ar dispărea, la un moment dat (însă poate fi vorba despre ani…), fără intervenţie de specialitate. Însă, în scop preventiv, este necesară depistarea acestei tulburări înainte de a se ajunge la complicaţii ca cele enumerate mai sus. Un părinte atent şi responsabil, urmărindu-şi bebeluşul, apoi copilul mic, poate sesiza, de exemplu, dacă actul acestuia de a duce la gură/ în gură o anumită substanţă sau un anumit obiect se realizează în scop exploratoriu (în sensul că el îşi asumă micul univers inclusiv prin gust şi miros) sau ar putea fi vorba despre mai mult decât atât. Acelaşi părinte (sau, apoi, şi educatorul) poate sesiza ulterior dacă, bunăoară, introducerea în gură a unor bucăţele de hârtie (sau celofan, plastelină etc.) ar reprezenta un act mimetic al hrănirii, ar reprezenta chiar un semnal extern (spre sine şi spre ceilalţi) al foamei care se cere astâmpărată, dacă indică o stare de nervozitate a copilului (manifestată şi astfel) ori dacă este un act inconştient. Tentaţia unor anumite substanţe sau lucruri care „se cer” gustate în manifestări ce par aproape automate poate fi atenuată (de ex. prin mutarea copilului din odaia cu un tapet sau o zugrăveală ispititoare) sau deturnată (de ex., oferindu-i-se, la momentul oportun, un fruct „mai bun”). Dacă este vorba despre un adolescent aflat într-o perioadă bulimică (tentat inclusiv de non-alimente), şi acesta poate fi supravegheat, se poate discuta cu el, iar specialistul poate opta asupra unor metode de intervenţie asupra comportamentului său. | Gabriela Clement

Anunțuri

2 comentarii

  1. Intradevar acest subiect nu este prea discutat…am tot cautat iar si iar fara sa gasesc ceva despre problema mea.Ma bucur acum atat de mult ca am gasit acest articol!Multumesc!
    Eu pe parcursul primei sarcini am inceput sa mananc zat de cafea, iar pe parcursul celei de-a doua cafea macinata.
    Inainte sa raman insarcinata nu ma atragea deloc consumul cafelei, dar acum, dupa doi ani de la a doua nastere, imi este foarte greu sa renunt sa mananc cafea macinata.
    Puteti sa imi spuneti, va rog, cat de grav este ceea ce fac?daca stiti cumva cat de mult afecteaza sanatatea?n-am nici un sintom specific, am consultat si medicul, dar nu a stiut ce sa imi spuna.
    Multumesc mult,
    Rodica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: