Acasă » articole » Stresul. Cum răspundem provocării?

Stresul. Cum răspundem provocării?


…Înainte de a aborda un examen (şi nu este vorba aici doar despre un examen şcolar sau profesional), ne pregătim, ne motivăm pentru el. Cu alte cuvinte, ne solicităm organismul să ofere un răspuns specific unor întrebări. Iar acest răspuns va avea o componentă fizică şi psihică, pe de o parte, iar pe de alta, una mentală şi psihică. Ceea ce numim îndeobşte a fi „stres” este, de fapt, „răspunsul la stres”. Acesta este constituit, mai întâi, printr-un lanţ complex de modificări biochimice şi fiziologice care implică (putem spune chiar „afectează”!) o mare parte a corpului, a organelor sale şi care este menit să pună întreg organismul în alertă. Este de înţeles că butonul declanşator este la nivel mental, de aici pornind solicitarea ca organismul să accepte provocarea, să o poată susţine, s-o depăşească spre un rezultat favorabil sau, dimpotrivă, să se apere cumva în faţa acesteia.

Stresul este resimţit ca atare, mai întâi, la nivel cerebral. Este perceput sub forma unei ameninţări, ce provoacă stimularea unui grup celular de la baza creierului, într-o secţiune a hipotalamusului. Ca urmare, se dictează eliberarea de produse chimice şi de neurotransmiţători, dintre care cel mai cunoscut este adrenalina, care determină creşterea tensiunii arteriale, a pulsului, a frecvenţei respiratorii, creşte fluxul de oxigen spre muşchi, pentru a furniza organismului mijloace adecvate de conservare, de supravieţuire. Pentru organism este vorba, într-adevăr, despre o situaţie-limită. Creşterea frecvenţei respiratorii şi a frecvenţei cardiace determină şi o mai bună oxigenare la nivel cerebral, menită să confere o mai bună claritate minţii şi să asigure, în context de suprasolicitare, o mai bună funcţionare a sistemului nervos. Concomitent, sistemul digestiv se crispează (pe termen lung, el putând deveni victima unor ulceraţii), muşchii se contractă, pentru a fi gata de acţiune, apare transpiraţia care, de la persoană la persoană, poate fi chiar foarte abundentă (devenind, pentru alţii, alături de roşeaţa obrajilor, urechilor, un semn prin care stresul poate fi recunoscut). Potrivit Elizabeth des Chenes („Anxiety disorders”, 2010, Greenhaven Press), ritmul cardiac al unui bărbat considerat a se bucura de o bună stare de sănătate, aflat în stare de repaus, poate varia între 60-75 bătăi/ minut. În condiţii de stres, sistemul său nervos va reacţiona prin creşterea ritmului cardiac la 190-200 bătăi/ minut, pentru a-i asigura oxigenarea organismului şi energia necesară. Este vorba despre reacţia sistemului nervos simpatic, ce are ca efect eliberarea adrenalinei. La finalul stresului (…al provocării care a generat stresul), o altă componentă a sistemului nervos preia controlul în organism. Intră în funcţiune sistemul nervos parasimpatic, care va diminua, în mod treptat, fluxul de adrenalină şi efectele acesteia. Ca urmare, organismul se va relaxa, ritmul cardiac va încetini până la nivelul specific stării de repaus, de asemenea frecvenţa respiratorie; şi muşchii îşi vor reveni.

Sistemul nervos autonom (simpatic) reacţionează în faţa provocărilor într-o formă negradată. Răspunsul va fi dat de un lanţ de reacţii, răspuns care va fi util persoanei în cauză cu condiţia ca ea să dea dovadă de o bună autocunoaştere, astfel încât să-l folosească în mod avantajos pentru a se salva din faţa unui pericol iminent sau pentru a depăşi, protejându-se, o încercare. Fiindcă, atunci când reacţia provocată de stres devine cronică, organismul se cantonează într-o alertă inutilă, cu efecte nocive asupra sănătăţii: tensiune arterială crescută, frecvenţă cardiacă mare, musculatură tensionată.

Ar mai fi de reţinut că, uneori, sistemul nostru nervos conduce organismul în mod inconştient spre o stare de alertă. Se întâmplă astfel în cazul acelui stres generat de emoţii incontrolabile, cum ar fi nerăbdarea, anxietatea, angoasa. În aceste situaţii, hipotalamusul continuă să pregătească organismul pentru o acţiune pe care o anticipează, antrenând descărcarea şi acumularea de substanţe chimice caracteristice răspunsului la stres, însoţită, de asemenea, de creşterea tensiunii arteriale şi a celei musculare.

Aşadar, răspunsul cauzat de stres ar trebui să se estompeze şi să dispară odată cu depăşirea sau dispariţia provocării. Este esenţial ca energia declanşată de organism să fie utilizată doar potrivit scopului său, acela de a-l debarasa de tensiunea nedorită. Dacă revenirea nu se realizează în mod natural, se poate ajunge la acest rezultat optim prin recursul la activităţi fizice sau prin utilizarea aşa-numitelor tehnici de relaxare, ce permit corpului să se odihnească, să-şi regleze ritmul cardiac şi tensiunea musculară. Atunci când organismul nu se poate debarasa singur de urmele de stres, sporturile, dansul, ascultarea muzicii, practicarea altor activităţi considerate relaxante sunt necesare.

…Iar dacă acest articol vi s-a părut, poate, prea „tehnic”, vă promitem o urmare având ca subiect stresul şi tipurile de personalitate. | Gabriela Clement

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: