Acasă » articole » Depresia la femei

Depresia la femei


depresiaCercetările ce au ca subiect despresia arată, printre altele, că ea este mai frecventă la femei decât la bărbaţi (s-ar părea că de două ori mai frecventă), fără să existe indicii certe despre cauze, dacă este vorba de aspecte favorizante de ordin medical sau (şi) social. De asemenea, s-ar părea că, pe parcursul vieţii, aproximativ 20% dintre femei se confruntă, măcar o dată, cu depresia.

Principalele simptome care evidenţiază o depresie sunt: sentimentul de tristeţe, pierderea interesului (sau a plăcerii) pentru activităţi care, anterior, se realizau curent, fără dificultăţi (inclusiv interesul faţă de activitatea sexuală); sentimente de inutilitate sau de vinovăţie (faţă de ceva, cineva sau faţă de sine); gânduri despre moarte, cu privire la sinucidere (inclusiv gândul spre o eventuală sinucidere!); oboseală cronică; lipsă de concentrare (şi neputinţa de a se concentra, chiar cu eforturi în acest sens); episoade de disconfort general sau chiar de durere.

Depresia se instalează când, la nivel cerebral, modificarea concentraţiei unor substanţe chimice afectează funcţionarea celulelor nervoase şi, ca urmare, activitatea lor încetineşte. De fapt, aceasta poate fi consecinţa unor evenimente de natură să afecteze serios persoana, cum sunt decesul unei persoane apropiate, divorţul, schimbarea locului de muncă sau schimbarea domiciliului. În mod particular, femeile pot fi astfel afectate de sindromul premenstrual sau după o naştere.

Este foarte important ca, recunoscând astfel de semne, persoana să solicite ajutor specializat (sau persoanele din jur să o determine, cu tact şi delicateţe, să procedeze astfel).

Sprijinită să se reabiliteze, femeia va recunoaşte curând semne de bine, cum ar fi un somn de calitate, creşterea apetitului, revenirea energiei şi entuziasmului, a implicării, a preciziei în luarea unor decizii. De regulă, primele semne de ameliorare se observă după 2-3 săptămâni (dar există multe variabile, în relaţie cu persoana, cauzele, contextul etc.). În cazul unei prime depresii (şi ne referim la depresii reale, nu la indispoziţii trecătoare ce adesea sunt etichetate sub acest nume!), tratamentul poate dura până la 4-6 luni. În cazuri de recidivă, situaţia este mai complicată, dar nicidecum fără ieşire. | G.C., L.D.C.

 

 

 

Anunțuri

1 comentariu

  1. hasu spune:

    Felicitari pentru articol!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: