Acasă » studii

Arhive categorie: studii

Percepţii publice ale cancerului – imaginar (mit, ficţiune) şi realitate

„Boala este partea întunecată a vieţii, o cetăţenie mai împovărătoare” – spunea Susan Sontag (ea însăşi o persoană a cărei existenţă a fost şi este marcată de cancerul mamar), într-o lucrare de referinţă, credem, pentru tipul de abordare pe care îl avem în vedere în acest capitol. „Fiecare nou-născut deţine două cetăţenii, una în împărăţia celui sănătos, alta în împărăţia celui bolnav. Deşi preferăm cu toţii doar folosirea paşaportului prielnic, mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi este obligat, fie şi numai pentru o clipă, să se identifice el însuşi cu cetăţenii celuilalt spaţiu”.

Opinia ei constituie un suport pentru afirmaţia că, într-un fel sau altul, din timpuri străvechi, omenirea ca întreg şi omul ca individualitate au fost marcaţi de existenţa bolii, a bolilor şi, dintre acestea (pe lângă altele, precum, de exemplu, ciuma, tuberculoza sau, astăzi, SIDA sau pericolul gripei aviare) a cancerului, de confruntarea cu boala canceroasă. Fie că a fost sau este vorba despre persoane afectate de boala canceroasă, fie că este vorba doar despre persoane care deţin anumite informaţii despre aceasta, mai precare sau mai solide, şi conştientizează potenţialul, dar foarte seriosul pericol pe care îl presupune cancerul.
Numele bolii provine, conform lui Bernard Hoerni, de la grecescul kakinos şi apoi de la latinescul cancer, ambele desemnând, la început, un crustaceu marin cunoscut sub numele de crab (de altfel, cu acest nume, sunt identificate astăzi mai multe specii de crustacee marine).

Susan Sontag
Medicul antic Galen observase că pe picioarele posterioare ale crabilor apar uneori nişte umflături, nişte protuberanţe, nişte tumori (în latină, tumor = umflătură). Evident, cauzele acestora şi efectele au fost descoperite mult mai târziu, iar în prezent oamenii de ştiinţă (medici, farmacişti, chimişti, fizicieni) se află încă în căutarea unor căi eficace de eventuală profilaxie sau de tratament. Însă, de timpuriu, cancerul, ca maladie extrem de periculoasă, care odată ce a afectat organismul conduce către un declin grav al acestuia şi finalmente la moarte, a preocupat şi a constituit un subiect de comunicare. Pe de altă parte, conform „Brewer’s Dictionary” , numele constalaţiei (şi al zodiei) provine dintr-o legendă antică, în care Cancer ar fi fost „o creatură” (se pare că tocmai un crab) pe care zeiţa Junona a trimis-o împotriva lui Hercule, când acesta se lupta cu Hydra de la Lernos. Cancer l-a muşcat pe Hercule de picior, dar Hercule a ucis în cele din urmă creatura, iar Junona l-a recuperat pe Cancer şi l-a aruncat pe cer (mai târziu, în Rai), transformându-l în cel de-al doisprezecelea semn al zodiacului. În legendă şi în informaţiile despre cercetările lui Galen există un element constant, crustaceul. Căruia i se adaugă în legendă, ca element de constanţă metaforică ulterior, muşcătura, rana. 

Personalitatea bolnavului de cancer

În opinia unor specialişti, numărul acestora fiind din ce în ce mai mare, boala canceroasă este legată de personalitate. Potrivit acestei concepţii, oamenii predispuşi la cancer şi cei la care maladia s-a declanşat sunt în general persoane excesiv de supuse, împăciuitoare şi binevoitoare faţă de superiorii ierarhici sau faţă de persoanele percepute ca fiind mai puternice, excesiv de timide, răbdătoare, interiorizate şi înclinate să-şi reprime emoţiile negative (mai ales furia) în loc să le exprime, asumându-şi riscul conflictului deschis. Totodată există şi opinia conform căreia persoanele caracterizate prin comportamentul descris mai sus, dacă se îmbolnăvesc de cancer, mor mai repede decât persoanele care sunt mai puţin supuse, timide ori interiorizate şi mai dispuse să-şi manifeste emoţiile negative. „Generatoare eventuale de suferinţe somatice sunt în primul rând emoţiile mari, emoţiile şoc, stresurile emoţionale, traumatismele afective mari, zdruncinările emotive şi, cu deosebire, emoţiile care nu se descarcă într-o manifestare exterioară, emoţiile reţinute, inhibate” , consideră A. Păunescu-Podeanu.
În 1949, Hans Selye a introdus în domeniul medical noţiunea de stres. În opinia sa, stresul „este programul de adaptare corporală la o nouă situaţie, răspunsul său stereotipic şi nespecific la stimulii care perturbă echilibrul său personal” . Selye a emis ipoteza că fiecare dintre noi e dotat cu o anumită cantitate de „energie stres” irecuperabilă prin relaxare şi, în concluzie, aceasta trebuie utilizată cu moderaţie de-a lungul vieţii. Cine consumă prea mult din această energie este sortit să moară mai devreme, iar bătrâneţea ar fi tocmai epuizarea acestei energii. Această ipoteză confirmă afirmaţia lui H. Selye potrivit căreia „sancţiunile stresului psihic sunt bolile şi nefericirea” . Boala canceroasă se încadrează în sfera patologiilor care derivă din stres, pe de o parte, iar, pe de altă parte, este capabilă să genereze stres. Omul reacţionează la eforturi, oboseli, frustrări, mânie şi, în mod special, la conflictele care apar inevitabil în cursul existenţei sale. Este cunoscut faptul că teama, mânia, supărarea, dar în special conflictele sunt cu mult mai periculoase decât muncile istovitoare. „Un rol deosebit de important se acordă conflictelor în geneza stresului psihic” este părerea lui Constantin Enăchescu. Cele mai importante cauze ale stresului sunt considerate: evenimentele psihotraumatizante; evenimentele şi greutăţile vieţii cotidiene; conflictele; frustrările, carenţele emoţionale, situaţiile castratoare. Se pot menţiona şi alte cauze ale stresului psihic: obstacolele, pierderea resurselor, prejudiciile, lipsa de prevedere, lipsa de control etc. Dacă stresul este prea intens, prelungit sau repetat, rezervele organismului sunt epuizate. Ion Chiricuţă este convins că „influenţa unor factori psihici violenţi, stresanţi, asupra organismului este cunoscută prin lucrările lui Selye asupra sindromului general de adaptare, care cuprinde aproape toate componentele importante din economia generală a organismului, creând o susceptibilitate crescută la acţiunea numeroaselor noxe, exo- şi endogene. Dar nu numai stresul psihic acut puternic, ci şi trăirile afective negative de mică intensitate, dar repetate, stările conflictuale de orice fel pot fi generatoare de tulburări endocrine, imunologice, creând un teren favorabil îmbolnăvirii, inclusiv prin cancer”.

Aspecte ale îngrijirii bolnavului de cancer

Climatul terapeutic. Relaţia medic-pacient. Metode terapeutice

Calitatea vieţii este greu de definit şi este percepută diferit de fiecare persoană în parte. În general, ea se conturează în funcţie de relaţiile cu familia, prietenii, activităţi profesionale şi extraprofesionale care oferă sau nu satisfacţii, în funcţie de starea de sănătate, realizarea unei siguranţe financiare etc. Concepţia medicală despre om priveşte starea de sănătate ca o valoare, iar boala, ca pe o ameninţare sau chiar ca o pierdere a acestei valori.
Fotograful Renee C. Byer a castigat Premiul Pulitzer pe anul 2007 cu fotografia unei mame si a fiului ei, bolnav de cancer. (efoto.ro)

În medicină, valoarea omului este dată de viaţă: „vitalitatea este un bun chiar înainte ca actul valorificator al medicului sau al bolnavului să o cuprindă ca atare. Dorinţa medicului şi a bolnavului descoperă valoarea, nu o creează”. Viaţa este cea care îi permite persoanei să se afirme şi să se realizeze în lume. Din acest motiv, ea trebuie apărată de pericole, stimulată ca să se dezvolte, ajutată să se menţină, protejată ori de câte ori este ameninţată. (mai mult…)